Rachiul de usturoi este un Leac eficient pentru diabet, colesterol, tensiune – Cum îl preparăm

În medicina tibetană se folosește o rețetă veche de câteva sute de ani care are efecte benefice asupra sănătății omului. Oamenii de știință au studiat proprietățile ingredientelor folosite pentru realizarea ei si au ajuns la concluzia că reprezintă un adevărat medicament pentru organism, un antiseptic natural extraordinar, cu spectru larg de activitate în corp. Este vorba despre tinctura de usturoi cu alcool – un preparat care îmbunătățește sănătatea, menține tinerețea și crește energia corpului. Tinctura se poate realiza foarte simplu acasă și este un remediu naturist pentru numeroase boli.

Tinctura de usturoi cu alcool – Mod de preparare

Se folosesc doar două ingrediente: usturoi și alcool. La 500 g usturoi se adaugă 250-280 ml alcool. În loc de alcool se poate folosi votkă, rachiu (sau țuică). Usturoiul se curăță de coajă și se taie mărunt. Pentru a obține bucățele mici se poate folosi și un blender sau mașina de tocat carne. Important este ca bucățele de usturoi să fie cât mai mici, pentru a se realiza o suspensie în alcool. După acest proces de mărunțire se pune usturoiul într-un borcan de 800 g și apoi se toarnă deasupra alcoolul.

Borcanul trebuie să fie închis foarte bine cu un capac și ținut într-un loc întunecat și răcoros. Amestecul se lasă la macerat timp de 7-10 zile, timp în care se amestecă prin rotirea borcanului (la 1-2 zile). După această perioadă de timp compoziția care a devenit ca un suc de usturoi se strecoară și astfel rezultă o tinctură ce se poate folosi pentru tratament. Cel mai indicat este ca preparatul să fie ținut în cămară pe perioada celor 7-10 zile, iar abia la sfârșit tinctura să fie depozitată într-un recipient din sticlă la frigider.

Tinctura de usturoi – Beneficii pentru sănătate

Usturoiul are efect antioxidant, previne procesul de îmbătrânire a organismului, are proprietăți anticancerigene, antidepresive, de combatere a microbilor, bacteriilor, virusurilor și paraziților intestinali. Poate elimina stările de anxietate și depresie, scade tensiunea arterială, concentrația de lipide din sânge, reduce nivelul de colesterol din sânge, poate ajuta în tratamentul bolilor de piele, a infecțiilor și afecțiunilor sistemului respirator. Usturoiul este bogat în vitamina B si de aceea poate fi benefic pentru sistemul nervos.

Efectele sale bune asupra organismului sunt date și de uleiurile esențiale pe care le conține dar și de sărurile minerale (de magneziu, fier, potasiu și calciu). Având în vedere faptul că usturoiul are vitamina A și E se înțelege de ce este bun și pentru piele (menține sănătatea acesteia, combate afecțiunile dermatologice).

Comentarii